Scrisoare. "Sa-ti spun? Sa tac? Sa astept...?"

Sa-ti spun? Sa tac? Sa astept?

Ma pierd prin gandurile mele ce-mi dau o neliniste totala, ma pierd in pasii mei marunti si in frica ce ma inconjoara, ma pierd pana si in graba fiorului din trupul meu. Mi-a fost de-ajuns un singur gand sa ajung sa ma simt atat de fragila si de neisemnata. Mi-a fost de-ajuns sa ma gandesc la tine...
Ma asez in graba sa-ti scriu fiindca trebuie sa iti spun tot.
Pe o pagina rupta din visele sperantzelor mele incep sa-ti scriu. Ma opresc. Stau. Sa-ti spun? Sa tac? Sa astept?
Astept...e mai bine asa.
E mult mai bine asa. Mi-e teama sa nu pierd tot. Nu vreau sa-ti pierd gustul de pe buzele mele, mirosul de pe patul meu, prezenta ta nevazuta din camera mea, mi-e frica sa te rupi din visele mele, din gandurile mele. Mi-e frica...
Ma feresc sa-ti vorbesc deoarece cuvintele de pe buzele mele sunt mult prea stange si nu vreau sa gresesc, nu vreau sa te ranesc, nu vreau sa te vad plecand...
Mi-e teama sa tac, mi-e teama sa vorbesc, mi-e teama pana sa te si ascult sa nu ma pierd prin sirul cuvintelor tale, si prin neintelesul lor. Sunt prea multe lucruri facute, vazute, auzite, simtite, dar sunt mult prea multe lucruri nespuse...
Dar sa-ti spun? Mai bine tac...
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor sa aud bataile inimii tale atunci cand ma strangeai in brate, mi-e dor sa ma alinti cu ale tale vorbe dulci si calde, mi-e dor de sarutarile tale, mi-e dor de toate si de tot...
Vreau sa aud din nou timbrul vocii tale soptindu-mi in fiecare dimineata "iubito...".
Nu vreau sa ajung sa spun "daca ti-as spus..."
Nu vreau sa ma gandesc la "cum ar fi fost..."
Sa tac? Acum nu...Iti spun!
Iti spun...Te iubesc!